Cușcuș cu chefal / La graine et le mulet (2007), regizat de Abdellatif Kechiche, este portretul unei familii arabe care locuiește în Franța și oscilează între două ambiții aparent ireconciliabile.

Pe de o parte, filmul pune mare preț pe autenticitate – locațiile în care membrii familiei își desfășoară activitățile îi caracterizează la fel de mult precum comportamentul, iar spontaneitatea interacțiunilor – dinamica unor oameni care au trăit împreună și se citesc reciproc înainte să fie rostit vreun cuvânt – e o parte consistentă din deliciul filmului. Pe de altă parte, această poveste a unei familii mai degrabă tipice decât excepționale trece adesea granița înspre spectacol, și nu doar în climaxul filmului (în care actrița Hafsia Herzi își anunța talentul pe care-l va confirma ulterior), ci în energia debordantă pe care o au situațiile aparent cotidiene: când se strâng cu toții la un prânz de cușcuș cu pește, suntem puși în situația unui martor care trebuie să-și țină auzul și văzul încordate, ca să nu rateze ceva.

Această felie de viață se bazează, totuși, pe o situație narativă destul de solidă, care fac cele două ore și jumătate ale filmului să se scurgă foarte alert: Slimane (actorul neprofesionist Habib Boufares), la aproximativ 60 de ani, e constrâns să se pensioneze de la șantierul naval unde nu mai făcea față ritmului de lucru impus, iar în situația dată decide – fără vreo șansă garantată de succes – să adune forțele familiei sale ca să deschidă un restaurant de cușcuș pe un vapor. Obstacolele se văd de la mare depărtare: vaporul în cauză e mai degrabă o epavă, autoritățile franceze nu pun mare preț pe visul unui imigrant bătrân, apar tensiuni între fosta soție și copiii lor, pe de o parte, și partenera de viață mai recentă și fiica ei, de cealaltă parte. Și totuși, ca într-un basm neorealist, susținătorii lui Slimane își dezvăluie iar și iar resurse nebănuite. (Irina Trocan)